Pӑrul tӑu este alӑturi de tine pentru a te ajuta sӑ ȋți creezi o imagine așa cum dorești. Se spune cӑ pӑrul este unul dintre cele mai apreciate aspecte fizice ale unui om. El poate sӑ fie remarcat prin amplitudine, lungime, culoare sau mod de prindere și aranjare.

Astfel, poți alege sӑ ȋi schimbi aspectul la un un salon coafură București care ȋți oferӑ posibilitӑți nelimitate de ȋngrijire pentru pӑrul tău. Specialiștii sunt atenți la nevoile tale și au grijӑ pȃnӑ ȋn cel mai mic detaliu de aspectul și sӑnӑtatea firelor de pӑr. Iatӑ care sunt recomandările specialiștilor pentru toamna aceasta .

Toamna ȋngrijirea pӑrului

Venirea toamnei ȋnseamnӑ schimbare. Ea se reflectӑ asupra pӑrului și ȋntregului organism. De aceea vizita la salon la ȋnceputul toamnei este absolut necesarӑ. Ea poate sӑ fie fӑcutӑ pentru o schimbare a culorii pӑrului, ȋn acord cu modificӑrile peisajului din acest anotimp. Sunt multe persoane care preferӑ culorile pӑmȃntului, culorile vii ale frunzelor copacilor. Dacӑ discutӑm despre aspectul firului de pӑr, acesta poate sӑ sufere la impactul cu schimbӑrile din climӑ. Așadar, se poate degrada sau deshidrata ca urmare a venirii unui alt anotimp. Corpul tӑu are nevoie de obicei de vitamine, iar pӑrul simte aceleași diferențe și nevoi.

Nuanțe de păr aflate în tendință toamna aceasta

Un hair stylist te poate ajuta sӑ obții sӑnӑtatea firelor de pӑr și un aspect pe care ȋl dorești. Recomandӑrile specialistului ȋți pot indica timpul maxim pe care poți sӑ ȋl lași ȋntre ședințele de ȋngrijire pentru pӑr.Schimbarea anotimpului este cea care ne împinge către o schimbare de look, care să intervină după concediul petrecut în soare și la piscină.

Blond cald

Vopsirea în tonuri calde de blond este vedeta acestui sezon însă acestă culoare necesită o îngrijire suplimentară a părului după decolorare.

Babylights

Șuvite decolorate subtil care aduc volum și luminozitate părului prin atragerea luminii. Se pot realiza pe orice culoare de păr prin adăugarea de tonuri mai deschise, în special în zona feței.

Blond cu radăcini mai închise la culoare

Stilul care este cel mai ușor de întreținut deoarece nu va mai trebui să vopsești rădăcinile foarte des. Acest stil implică colorarea rădăcinii într-o nuanță închisă la culoare ca mai apoi să facă trecerea treptată către un ton natural de blond spre vârfuri.

Strawberry blond și cupru

Culorile toamnei acum și în părul tău. Nuanțe de roșcat care aduc luminozitate feței indicate pentru persoanele cu piele deschisă la culoare.

Coafurile specifice toamnei

Coafurile specifice toamnei sunt cele romantice, elegante. Ele pot cuprinde varietӑți ale buclelor sau codițelor ȋmpletite. Pӑrul lӑsat liber, fӑrӑ a fi ȋndreptat cu placa, poate fi de asemenea preferat ȋn timpul toamnei. Pӑrul este ȋn strȃnsӑ relație cu ȋmbrӑcӑmintea, care devine la rȃndul ei rafinatӑ și romanticӑ.

Beneficiile apelării la un salon pentru ȋngrijirea pӑrului

Antica Hair Studio ȋți oferӑ cele mai noi tehnici de ȋngrijire pentru pӑr. De asemenea, se folosesc produsele de ȋnaltӑ calitate care te pot ajuta sӑ obții sӑnӑtatea firului de pӑr și aspectul lui impecabil. Profesioniștii care ȋți aranjeazӑ pӑrul sunt permanent atenți la noile tendințe din domeniu. Ei te pot ȋndruma spre alegerile potrivite pentru tine. Aici te poți simți bine și poți vedea rezultate majore ale aspectului podoabei tale capilare. Toamna este recomandat sӑ faci o primӑ vizitӑ pentru a ȋngriji pӑrul ȋn perioada sa de tranziție de la anotimpul cald la cel rece.